Larisa Lionte

Viața mea înainte să-L cunosc pe Cristos:

M-am născut în Timișoara în anul 1988, într-o familie în care nu prea am învățat despre Cristos și importanța unei vieți alături de El, părinții divortând ulterior. În anii copilariei – de la 11 la 17 ani – am frecventat Biserica Creștină Baptistă Betel Satchinez, dar apoi m-am îndepărtat de Domnul, crezând că îmi pune prea multe restricții.

Am crezut ca așa e bine, că pot fi fericită prin propriile forțe. Aveam planuri să fac bani, să mă realizez, dar nu a fost așa cum am vrut eu și am devenit un om frustrat, certăreț și plin de complexe. Am venit la Biserica Creștină Baptistă ”Emanuel” – îndemnată de mama – cu gândul să cunosc tineri, să am cu cine ieși.

Cum m-am decis să-L urmez pe Domnul:

De cum am intrat în biserică am simțit puternic prezența Lui, cum nu o mai simțisem niciodată până atunci și am avut un sentiment de apartenență. Atunci am auzit predica despre Iair și la final cântarea ”Un timp de o zi”. În cursul săptămânii urmatoare mă gândeam: ”- Doamne, Iair a avut un motiv serios de îndoială. Dar eu ce motiv am avut să mă îndepărtez de Tine? Care e rostul meu și unde voi merge eu?”. Apoi duminica următoare am ascultat predica despre apostolul Pavel, care nici în închisoare nu s-a îndepărtat de Domnul. Atunci m-am simțit vinovată de îndepărtarea mea. Seara, am hotărât să ascult niște cântări ale unui frate penticostal pe nume Cristian Dragomir, cu speranța că mă vor înveseli. Dar ascultându-le am plâns mult… Din prima mi-am amintit că Isus a murit pentru mine. La a doua ”Întoarce-te la Domnul”- plângând am strigat în gând: ”-Sunt o păcătoasă nenorocită! Isuse, am nevoie de Tine aici și acum! Și da, vreau și o altă inima!”. La a treia cântare ”La Tine caut adăpost”- am înțeles că în Isus trebuie să mă încred și că viața mea fără El nu are nici un rost.

Cum s-a schimbat viața mea:

După ce L-am chemat pe Isus în inima mea am înteles că trebuie să-L caut mai mult și să-L las pe El să mă schimbe, pentru a fi pe placul Lui. L-am rugat ca El să mă conducă și să lucreze în mine. Acum citesc cu drag Biblia, pe care, înainte, o neglijam. De asemenea, îi cer Domnului călăuzire ca ceea ce citesc să nu fie doar o lectură, ci Cuvântul Lui să se transpună în trăirea mea zilnică. Lucruri pe care altădată le consideram frustrări, – mersul la biserică, ascultarea melodiilor creștine – au devenit plăceri pentru mine. Complexele s-au transformat în motive de recunostință, de mulțumire, și asta pentru că acum cred că Domnul are un plan pentru mine. Datorită faptului că I-am predat Domnului nemulțumirile mele, acum nu mai sunt certăreață și am mai multă liniște în casă.

Cel mai important lucru este că știu că am viață veșnică prin Isus Cristos, Mântuitorul meu.

De când L-am primit personal pe Domnul am primit și un dar minunat cu care să-L slujesc: scriu poezii! Și îmi doresc ca prin Harul Domnului și cu ajutorul Lui să public o carte de poezii.

 

(poezii ale Larisei Lionte gasiti la sectiunea de Poezii din categoria Pasiuni).

Larisa Lionte