Doctrină despre Păcat

Definirea Păcatului este prezentată în Sfânta Scriptură.

Păcatul este orice lipsă de conformare la voia lui Dumnezeu în atitudine, gând sau acțiune, fie comisă activ, fie comisă pasiv (Rom. 1). Esența tuturor păcatelor este autonomia, care înseamnă înlocuirea lui Dumnezeu cu sinele (2 Cor. 5:15). Strâns legat de păcat sunt întotdeauna urmările sale – mândria, egoismul, idolatria și lipsa păcii (Iacov 4).

Originea Păcatului se găsește în Satan.

Înainte de a intra păcatul în lume, el a fost existent în cosmos, în afara pământului, luând ființă, zămislindu-se în îngerul lui Dumnezeu, numit Lucifer, pe care Biblia îl numește „Satan”, care înseamnă „Dușmanul” (Ezechiel 28:13-15; Isaia 14:12-14).

Păcatul a fost introdus în lume prin Adam și Eva.

Șarpele a abordat-o pe Eva cu minciuna, că dacă va mânca din pomul cunoștinței binelui și răului va deveni asemenea lui Dumnezeu. Eva a fost sedusă de minciună și a fost prima care a mâncat din pom, apoi i-a dat și bărbatului ei, Adam (Gen. 3:1-6). Astfel păcatul a devenit parte a trăirii omului încă de la început și a fost moștenit de fiecare om în parte (Rom. 5:12).

Păcatul este devastator provocând o depravare totală.

Întreaga ființă a omului, materială și imaterială este acaparată în întregime de păcat (Tit.1:5; Efeseni 4:17; Marcu 7:21-23, Rom. 1:21). Păcatul este total prin faptul că omul este incapabil prin puterile lui să fie plăcut înaintea lui Dumnezeu (Rom 8:7-8). Păcatul este universal prin faptul că toți oamenii sunt păcătoși (1 Împ. 8:46; Ps. 14:3; Rom 1:18-3:20, 23). Depravarea totală nu înseamnă că oamenii nemântuiți acționează întotdeauna atât de rău pe cât este cu putință. De asemenea, nu înseamnă că ei nu pot săvârși acte relative de bunătate. Necredincioșii pot face lucruri bune pentru societate, pentru prietenii lor, pentru familile lor (Mat. 7:11). Totuși, omul îl urăște pe Dumnezeu în mod activ (Rom. 8:7) și nu poate accepta adevărul spiritual (1 Cor. 2:14).

Consecința cea mai drastică a Păcatului este moartea.

Moartea este un concept complex care înseamnă despărțire și care implică: moarte spirituală, care înseamnă despărțirea omului de Dumnezeu în timp ce trăiește în mod activ pe pământ (Efeseni 2:1), moarte fizică care înseamnă despărțirea sufletului de trupul uman (Gen 3:19), și moarte veșnică care înseamnă despărțirea omului nemântuit de Dumnezeu pentru totdeaun, fiind aruncat în iazul de foc (Apoc. 20:6, 11-15).

Păcatul afectează relația omului cu Dumnezeu.

În momentul căderii omului în păcat, relația omului cu Dumnezeu a fost ruptă. Astfel orice păcat, atrage mânia lui Dumnezeu (Rom 1:18). Păcatul a produs dușmănie, război între om și Dumnezeu (Rom. 5:10). Responsabilitatea pentru această ostilitate îi aparține strict omului.

Păcatul afectează relația cu semenii.

Păcatul a distrus relațiile interumane. Conflictele în căsătorie (Geneza 3:16; Iacov 4), crimele sunt câteva consecinţe (Gen. 4:8, 23). Istoria omenirii confirmă și exprimă o continuă stare de ură, ceartă, ucidere și război.

Toate păcatele sunt la fel, având consecințe negative diferite.

Înaintea lui Dumnezeu, orice păcat, chiar și cel care pare neînsemnat, ne face vinovați înaintea lui Dumnezeu, și în consecință, vrednici de pedeapsa eternă. Chiar și un singur păcat împotriva unui Dumnezeu infinit sfânt cere o pedeapsă infinită (Iacov 2:10-11). Totuși Scriptura delimitează păcatele, ca unele fiind considerate mai mari decât altele (Ez. 8:13). Consecințele negative ale păcatului sunt diferite, atât pe pământ, cât și în veșnicie.

Păcatele credincioșilor sunt iertate pentru totdeauna.

Atunci când o persoană își pune încrederea în Hristos, ea primește iertarea de păcate și neprihănirea lui Hristos în dreptul său (Rom 8:1). Hristos a murit pentru păcatele noastre (1 Cor 15:3), de aceea toate păcatele – trecute, prezente și viitoare – sunt iertate. Nimeni nu va putea să despartă credinciosul de dragostea lui Dumnezeu (Rom. 8:39).

Păcatul va fi distrus și nu va mai exista niciodată.

La judecata de la marele Tron Alb (Apoc. 20), Dumnezeu îi va judeca pe toți necredincioșii pe baza faptelor, însă din moment ce faptele nu pot mântui, cu toții vor fi trimiși pentru totdeauna în iazul de foc. Păcatul nu se va mai ivi niciodată, iar sfinții lui Dumnezeu vor domni veșnic în prezența lui Dumnezeu, pe noul pământ (Apoc. 22:3-5). Păcatul și efectele lui vor fi înlăturate pentru totdeauna (Apoc. 21:3-4). Nu fa fi decât glorie, pace, bucurie și dragoste.