Doctrină despre Om

Omul este creația lui Dumnezeu.

Scriptura ne prezintă faptul că omul este creat direct de Dumnezeu. El este Cel care l-a creat pe om (Gen. 1:26-27). Crearea directă a omului de către Dumnezeu este afirmată pe tot parcursul Scripturii (Ps. 100:3; Mat. 19:4; Iac. 3:9; Fapt. 17:24, 28). Dumnezeu este Creatorul omului, însă Dumnezeu a rânduit de asemenea procrearea umană pentru popularea pământului. Dumnezeu folosește mijloacele naturale pentru procreare (Gen 1:28), însă El este cauza supremă a acestui proces (Ps. 139:13, 15).

Omul poartă chipul lui Dumnezeu.

Omul este reprezentantul lui Dumnezeu în lumea aceasta purtând chipul lui Dumnezeu (Gen. 1:27; 5:1-2; 9:6; 1 Cor. 11:7). Atunci când Dumnezeu a creat omul, l-a creat cu scopul de a îl reprezenta pe pământ, el fiind fără păcat, cu o natură rațională, având inteligență, voință, autodeterminare și responsabilitate morală față de Dumnezeu (Geneza 2:7; 15-25; Iacov 3:9).

Isus Hristos a făcut vizibil chipul lui Dumnezeu Întrupându-Se în această lume.

Isus a manifestat plenar chipul divin prin raportarea la trei categorii: la Dumnezeu (Evrei 1:3),

la oameni (Ioan 14:9) și la glorificare (1 Ioan 3:2; 1 Corinteni 15:49).

Omul este alcătuit din cele două componente numite Trup și Suflet.

Există o legătură între pământ și om. Omul provine din pământ în ceea ce privește materia din care a fost făcut (Gen. 2:7). Trupul omului, adesea tradus prin carne, i-a fost dat omului pentru a stăpâni peste o lume materială (Gen. 1:26, 28). Sufletul omului denotă întreaga persoană (Fapt. 2:4; Rom. 13:1; 2 Cor. 12:15), viața lăuntrică a trupului (Fapte 20:10; Efeseni 6:6),

intelectul (Fapte 14:2; Filipeni 1:27), voința (Mat. 22:37), sentimentele (Mat. 26:38), viața

morală și spirituală (Evr. 6:19; 1 Pet. 1:22; 3 Ioan 2).

Genul și căsătoria omului au fost stabilite de Dumnezeu și omenirea trebuie să respecte autoritatea lui Dumnezeu.

Dumnezeu a creat într-un mod diferit bărbatul și femeia (Gen 2:7; 2:1-22), ceea ce înseamnă că genul nu este ceva vag, flexibil sau stabilit în mod personal pe baza preferințelor, nici nu apare în urma unui accident sau a unui proces evolutiv. Căsătoria este creată de Dumnezeu ca fiind ceva sfânt (Gen. 2:24), și ea are loc doar între un bărbat și o femeie născuți pe cale naturală (Gen 19, 1 Cor 6:9-10).

Omul are o natură păcătoasă.

Păcatul a fost introdus în lume prin primii oameni de pe pământ, Adam și Eva (Gen 3:6-7). Păcatul originar nu a încetat odată cu existența primilor oameni de pe pământ, ci s-a transmis mai departe din generație în generație, toți fiind declarați păcătoși (Rom 5:12). Astfel omul se naşte pe pământ cu o natură păcătoasă (Ps. 51:5), și trăind cu plăcere în acțiunile păcătoase (Efeseni 2:1-2), având limitată voința liberă în cadrul naturii păcătoase (Rom 7:14-25).

Omul are un scop bine definit pe pământ.

Intenția lui Dumnezeu în crearea omului a fost ca omul să-L glorifice pe Dumnezeu (Efeseni 1:6), să se bucure de părtășia lui Dumnezeu, să-și trăiască viața în voia lui Dumnezeu și, prin aceasta, să împlinească scopul lui Dumnezeu pentru om în lume (Isaia 43:7; Coloseni 1:16; Apocalipsa 4:11).

Omul este responsabil în Societate.

Dumnezeu a desemnat guvernarea umană (Rom 13:1-2). Opoziția față de guvernanți echivalează cu opoziția față de Dumnezeu din moment ce Dumnezeu i-a așezat în această slujbă (Rom. 13:2). Toți oamenii, și îndeosebi credincioșii, trebuie să se supună autorității guvernamentale (Rom. 13:5; 1 Pet. 2:13). Singura excepție fiind atunci Statul decide împotriva poruncilor lui Dumnezeu (Fapt 5:29). De asemenea, achitarea taxelor și respectul față de autoritățile Statului sunt îndatoriri obligatorii (Rom 13:7; Mat. 22:21).

Destinația finală a omului nu este inexistența după moarte.

Într-o lume decăzută, moartea este realitatea finală și inevitabilă a omului. Moartea înseamnă despărțire (Iac. 2:26). După moartea fizică, sufletele oamenilor vor ajunge: credincioșii direct în cer la Dumnezeu (Apoc. 6:9-11), iar necredincioșii vor ajunge în hades, un loc temporar de pedeapsă pentru cei răi (Luca 16:19-31), până va avea loc judecata.