Doctrină despre Dumnezeu Duhul Sfânt
Duhul Sfânt este a treia Persoană a Sfintei Treimi.
Duhul Sfânt este o Persoană divină, care posedă toate atributele personalității și divinității: intelect (1 Corinteni 2:10-13), emoții (Efeseni 4:30), voință (1 Corinteni 12:11), eternitate (Evrei
9:14), omniprezență (Psalmul 139:7-10), atotștiință (Isaia 40:13-14), atotputernicie (Romani 15:13) și adevăr (Ioan 16:13). În toate atributele divine, El este egal și consubstanțial cu Dumnezeu Tatăl și cu Dumnezeu Fiul (Matei 28:19; Fapte 5:3-4; 28:25-26; 1 Corinteni 12:4-6;
2 Corinteni 13:14; Ieremia 31:31-34 cu Evrei 10:15-17).
Duhul Sfânt este implicat în împlinirea planului Divin în mod cronologic.
Recunoaștem activitatea Lui suverană în următoarele domenii: creație (Geneza 1:2), călăuzire până la potop (Geneza 6:3), conceperea Scripturilor (1 Petru 1:10-12), capacitatea selectivă Vechi Testamentară (Exodul 31:3), conlucrarea cu Domnul Isus Hristos (Matei 1-4), conducerea Bisericii Nou Testamentale (Fapte 2), călăuzirea evreilor în Necazul Cel Mare (2 Tesalonicei 2), conducerea împărăției împreună cu Domnul Isus (Isaia 11:1-2).
Duhul Sfânt este implicat în lume.
În cazul oamenilor nemântuiți, Duhul Sfânt acţionează încercând să-i convingă pe păcătoși de anumite adevăruri: starea de păcat în care se află (Ioan 16.8), starea de neputință în care se zbat (Ioan 3:3; 1 Corinteni 2:14), starea de acceptare a lui Isus Hristos ca Domn și Mântuitor personal (Ioan 3:14-16; 1 Corinteni 12:1-3).
Duhul Sfânt este implicat în procesul mântuirii.
Duhul Sfânt este Agentul supranatural și suveran în regenerare (Ioan 3:3-6), botezând pe toți credincioșii în Trupul lui Hristos (1 Corinteni 12:13), pecetluindu-i până în ziua mântuirii (Romani 8:9; Efeseni 1:13).
Duhul Sfânt este implicat în Biserică.
Duhul Sfânt autentifică Biserica în mod oficial încă de la începutul ei (Fapte 2), adăugând de atunci până în prezent mădulare în Biserică (1 Corinteni 12:13), abilitând aceste mădulare cu daruri spirituale pentru împlinirea roului în Trup (1 Corinteni 12-14), alipind mădularele astfel încât totul este un singur Trup (1 Corinteni 12:12-31), și autorizând mesagerii necesari Bisericii (1 Corinteni 12:28-30; Efeseni 4:11-12).
Duhul Sfânt este Marele Învățător.
El este Duhul Adevărului iar aceasta ne oferă două implicații: revelează adevărul și relatează minciuna. Duhul Sfânt reia poziția Domnului Isus, înlocuindu-L în funcția de Mare Învățător. (Ioan 14:26). El este Cel care a inspirat Scriptura pe care o considerăm sursa învățăturii noastre și tot El este Cel care ne ajută să o pricepem printr-o înțelepciune duhovnicească.
Duhul Sfânt este Marele Călăuzitor în permanență, oferind protecție spirituală și puterea de a trăi o viață sfântă.
Domnul Isus promite permanența Duhului Sfânt în viața credincioșilor pentru totdeauna. (Ioan 14:16-17). Făgăduința protecției Divine se poate observa prin promisiunea măreață legată de Duhul Sfânt (Ioan 14:18). Duhul Sfânt călăuzește cu putere o trăire în lume și totuși separată de plăcerile păcătoase (Ioan 14:18-19).
Duhul Sfânt administrează darurile Sale în Biserică.
Duhul Sfânt administrează daruri spirituale bisericii. Duhul Sfânt nu Se slăvește pe Sine, nici darurile Sale prin arătări impresionante, El Îl slăvește pe Hristos punând în aplicare lucrarea Sa de răscumpărare înaintea celor pierduți, și este interesat de zidirea credincioșilor în credința cea mai sfântă, folosindu-se de aceste daruri spirituale (Ioan 16:13-14; Fapte 1:8; 1 Corinteni 12:4-11; 2 Corinteni 3:18).
Duhul Sfânt și-a încetat activitatea în ceea ce privește darurile miraculoase/revelatoare.
Odată cu încetarea perioadei apostolice, darurile revelatoare au încetat. Fiindcă Biserica are nevoie de creștere și zidire, darurile privitoare la acest domeniu sunt încă revărsate divin prin Duhul Sfânt la convertirea fiecăruia. Darurile revelatoare/miraculoase nu mai sunt necesare de vreme ce Scriptura este acum completă (1 Corinteni 13). Vorbirea în limbi și săvârșirea de minuni și semne în zilele de început ale bisericii erau pentru scopul de a indica și autentifica apostolii ca revelatori ai adevărului divin, dar ele nu au fost niciodată intenționațe să fie caracteristici ale vieții credincioșilor (1 Corinteni 12:4-11; 13:8-10; 2 Corinteni 12:12; Efeseni
4:7-12; Evrei 2:1-4).
