De ce permite Dumnezeu suferința?

Nicio întrebare nu este mai profund resimțită și mai frecvent adresată decât aceasta: „Dacă Dumnezeu este bun și atotputernic, de ce permite suferința?” Nu este o întrebare teoretică, ci existențială. Nu vine doar din rațiune, ci și din durere. De aceea, răspunsul nu trebuie să fie superficial sau mecanic, ci biblic, clar și pătruns de realitatea speranței.

1. Premisa greșită: Suferința contrazice bunătatea lui Dumnezeu?

Multora le pare imposibil ca un Dumnezeu bun și suveran să îngăduie răul. Dar această dilemă pornește adesea de la o presupunere greșită: că omul merită o viață lipsită de durere. Biblia afirmă contrariul: toți am păcătuit (Romani 3:23), iar lumea întreagă este afectată de căderea din Eden (Geneza 3).

D.A. Carson spune: „Problema nu este de ce oamenii suferă, ci de ce Dumnezeu nu a distrus întreaga rasă umană imediat după cădere.” (How Long, O Lord?)

Așadar, suferința nu este o anomalie în planul divin, ci un element integrat într-o lume afectată de păcat.

2. Originea suferinței: Căderea, nu Creatorul

Dumnezeu nu este autorul răului, dar l-a îngăduit. El a creat o lume bună, dar nu robotizată. Omul a fost înzestrat cu voință – iar folosirea acestei voințe împotriva lui Dumnezeu a adus suferința (Romani 5:12).

John Frame explică: „Dumnezeu rămâne suveran chiar și asupra răului pe care nu îl produce, dar pe care îl folosește pentru scopuri sfinte.” (Systematic Theology)

Aceasta înseamnă că nimic nu scapă de sub controlul Său. Suferința nu e o fisură în sistemul Său, ci parte dintr-un plan mai mare, tainic, dar glorios.

3. Răspunsul Evangheliei: Hristos a suferit cu noi

Domnul Isus este „Om al durerii” (Isaia 53:3). El a plâns (Ioan 11:35). A fost trădat, bătut, răstignit. Dar cel mai profund: El a suferit despărțirea de Tatăl în locul nostru (Matei 27:46).

John Stott afirmă: „Nu pot crede într-un Dumnezeu neatins de durerea umană. Singura imagine credibilă este a lui Dumnezeu pe cruce.” (The Cross of Christ)

Nicio religie nu oferă o soluție mai profundă la suferință decât Evanghelia: Dumnezeu S-a coborât să sufere în locul nostru și împreună cu noi.

4. Scopurile lui Dumnezeu în suferință

Așadar, Dumnezeu nu permite suferința fără scop. Ea lucrează purificarea credinței (1 Petru 1:6–7), adâncește dependența de harul Său (2 Corinteni 12:9), formează caracterul creștin prin răbdare și nădejde (Romani 5:3–5) și devine o mărturie vie a credinței autentice (1 Petru 1:7).

Tim Keller subliniază că „Dumnezeu nu permite niciodată suferința fără să aibă în vedere binele suprem al celor iubiți de El.” (Walking with God through Pain and Suffering)

5. Suferința nu este sfârșitul

Biblia nu promite o viață lipsită de suferință, dar promite o viață viitoare fără suferință. Dumnezeu a promis să șterge toate lacrimile, atunci când ne va primi în prezența Lui, în Noul Cer și pe Noul Pământ  (Apocalipsa 21:4).

Până atunci, speranța noastră nu este ancorată într-o explicație intelectuală, ci într-o Persoană vie. Domnul Hristos nu ne oferă doar răspunsuri, ci Se oferă pe Sine — ca Mântuitor, ca Frate suferind, ca Domn înviat.

Alvin Plantinga susține că prezența răului nu contrazice existența unui Dumnezeu bun, ci mai degrabă confirmă că lumea nu este așa cum ar trebui să fie – și că a fost proiectată pentru ceva mai bun.

Cuvintele lui Plantinga ne ajută să înțelegem că prezența răului nu este dovada absenței lui Dumnezeu, ci dovada faptului că această lume nu este așa cum trebuie să fie. Tocmai pentru că există un standard moral absolut, putem recunoaște nedreptatea, durerea și suferința. Iar acest standard nu poate veni decât de la Dumnezeu.

Dar Scriptura merge mai departe decât orice filosofie. Ea nu doar explică originea răului, ci oferă și speranță: Dumnezeu a intrat în istoria noastră, a purtat răul asupra Lui și a promis o restaurare deplină. Crucea Domnului Isus este răspunsul suprem la întrebarea: „Unde este Dumnezeu când suferim?” — El este acolo, în mijlocul durerii, suferind pentru noi și cu noi.

Așadar, nu avem un Dumnezeu distant sau indiferent, ci unul care, în Hristos, a purtat suferința noastră pentru a ne oferi viață veșnică. Aceasta este ancora noastră: nu o explicație exhaustivă, ci o Persoană care a învins suferința prin moarte și înviere. Până va șterge El orice lacrimă, trăim cu nădejde, nu în lipsa durerii, ci în prezența Lui.

Așadar, de ce permite Dumnezeu suferința?

Pentru că, în planul Său suveran, suferința este uneori instrumentul prin care ne conduce spre credință, ne maturizează caracterul, ne împlinește slujirea, ne întărește nădejdea și ne conduce la Hristos.

Dumnezeu nu ne promite răspunsuri la toate întrebările noastre, dar ne oferă ceva mai mare: pe Sine. Iar în Hristos, Cel care a suferit mai mult decât oricare altul, avem dovada supremă că suferința nu este nici inutilă, nici lipsită de scop — ci ca după ce am fost mângâiați, să-i putem și noi mângâia la rândul nostru pe alții. (https://emanuelwien.com/predici/ – Predică 2024 – Mângâirea Divină 2 Cor. 1:3-7) 

Recapitulare și încheierea seriei

Aceasta este concluzia seriei Întrebări fundamentale. În aceste patru articole, am abordat cele mai vitale întrebări care frământă inima și mintea omului:

1. Există Dumnezeu? – Da, iar dovezile creației, conștiinței și revelației converg spre o realitate imposibil de negat.
   
2. Este Biblia o carte de încredere? – Da, fiind istorică, coerentă, supranatural inspirată și profetic validată.
   
3. Este Isus cu adevărat Dumnezeu? – Da, fiind prezentat astfel în Scriptură, confirmat de martori și dovedit prin viața, moartea și învierea Sa.
   
4. De ce permite Dumnezeu suferința? – Pentru că El, în suveranitatea și sfințenia Sa, folosește chiar și suferința pentru binele celor iubiți, și a biruit-o prin cruce.
   

Seria se încheie aici, dar întrebările nu se opresc. Însă cel care Îl cunoaște pe Hristos nu mai trăiește în întunericul neștiinței, ci în lumina adevărului. Și adevărul ne face liberi.

Următoarea serie de articole va aborda subiectul mântuirii — cea mai mare nevoie a omului. Vom încerca să înțelegem ce este mântuirea, cum poate fi primită, ce înseamnă nașterea din nou și dacă omul poate avea cu adevărat o relație personală cu Dumnezeu.

Daniel Godja – păstorul Bisericii Baptiste Române Emanuel