Scriptura este singurul standard după care putem defini evenimentele escatologice. Toate profețiile biblice ale Vechiul Testament împlinite în Noul Testament au fost împlinite literar, nu alegoric. Ceea ce rezultă că toate profețiile biblice se vor împlini la fel, adică literar, recunoscând secvențele progresive în revelația divină (Isaia 61:1-3 și Luca 4:16-21; Eclesiastul 12:14 și 1 Cor. 11:31-32). Moartea fizică este o experiență tainică și inevitabilă de care fiecare om are parte. Sufletele sunt transferate din lumea fizică prin moarte între momentul morții și

Biserica este un Organism viu. Biserica este Trupul lui Hristos (1 Cor. 12:12-13), alcătuit din oamenii care au fost mântuiți prin primirea Evangheliei exprimată în credința totală în Domnului Isus Hristos, (Fapte 2:36, 1 Cor. 1:2) și pocăință (Fapte 2:38, 41), fiind născuți din nou (Evrei 12:23) și sfințiți prin jertfa Domnului Isus Hristos (1 Cor. 1:2), care au mărturisit public credința lor prin botezul Nou Testamental (Fapte 2:38, 41), și care în locul în care se află sunt consacrați sfințirii

Realitatea existenței îngerilor nu poate fi contestată. Existența incontestabilă a îngerilor poate fi probată prin sutele de texte din Scriptură care vorbesc despre ei (Gen. 3:24; Apoc. 22:16), fiind prezentați ca ființe create de Dumnezeu (Col. 1:16; Ps. 148:2-5). Îngerii au fost creați de Dumnezeu ca persoane, având trăsăturile unei personalități. Îngerii sunt ființe înțelepte (2 Sam. 14:20), capabile să comunice verbal (Mat. 28:5), să cânte (Iov 38:7), să se închine (Evrei 1:6), și să se bucure de pocăința păcătoșilor (Luca 15:10). Dumnezeu a organizat

Mântuirea înseamnă salvare. Cuvântul Mântuire înseamnă salvare sau eliberare. A fi mântuit înseamnă a fi eliberat, a fi salvat sau a fi scăpat din ceva înrobitor, pentru ceva înălţător. Mântuirea este descătuşarea omului din ceea ce biblia numeşte „Păcat ” (Matei 1:21) şi declanşarea unei relaţii personale cu Dumnezeu. Mântuirea are loc doar atunci când există cele două acțiuni nenegociabile: Salvarea din robia păcatului care presupune trei sensuri: a. Salvarea de Pedeapsa Păcatului (Romani 6:23; Iacov 1:14-15)b. Salvarea de Puterea Păcatului (Romani 6:11-13)c. Salvarea

Definirea Păcatului este prezentată în Sfânta Scriptură. Păcatul este orice lipsă de conformare la voia lui Dumnezeu în atitudine, gând sau acțiune, fie comisă activ, fie comisă pasiv (Rom. 1). Esența tuturor păcatelor este autonomia, care înseamnă înlocuirea lui Dumnezeu cu sinele (2 Cor. 5:15). Strâns legat de păcat sunt întotdeauna urmările sale - mândria, egoismul, idolatria și lipsa păcii (Iacov 4). Originea Păcatului se găsește în Satan. Înainte de a intra păcatul în lume, el a fost existent în cosmos, în afara

Omul este creația lui Dumnezeu. Scriptura ne prezintă faptul că omul este creat direct de Dumnezeu. El este Cel care l-a creat pe om (Gen. 1:26-27). Crearea directă a omului de către Dumnezeu este afirmată pe tot parcursul Scripturii (Ps. 100:3; Mat. 19:4; Iac. 3:9; Fapt. 17:24, 28). Dumnezeu este Creatorul omului, însă Dumnezeu a rânduit de asemenea procrearea umană pentru popularea pământului. Dumnezeu folosește mijloacele naturale pentru procreare (Gen 1:28), însă El este cauza supremă a acestui proces (Ps. 139:13,

Duhul Sfânt este a treia Persoană a Sfintei Treimi. Duhul Sfânt este o Persoană divină, care posedă toate atributele personalității și divinității: intelect (1 Corinteni 2:10-13), emoții (Efeseni 4:30), voință (1 Corinteni 12:11), eternitate (Evrei 9:14), omniprezență (Psalmul 139:7-10), atotștiință (Isaia 40:13-14), atotputernicie (Romani 15:13) și adevăr (Ioan 16:13). În toate atributele divine, El este egal și consubstanțial cu Dumnezeu Tatăl și cu Dumnezeu Fiul (Matei 28:19; Fapte 5:3-4; 28:25-26; 1 Corinteni 12:4-6; 2 Corinteni 13:14; Ieremia 31:31-34 cu Evrei 10:15-17). Duhul Sfânt este

Există un singur Dumnezeu viu și adevărat, perfect în toate atributele Sale (Deuteronom 6:4; Isaia 45:5-7; 1 Corinteni 8:4 ). Acest Dumnezeu Unic ființează etern ca trei Persoane Distincte: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (Matei 28:19; 2 Corinteni 13:14) fiecare meritând în mod egal închinare și ascultare. Dumnezeu este Etern. Dumnezeu nu are început și sfârșit. El este numit de Moise „Dumnezeul Cel veșnic!” (Deuteronom 33:27). Biblia începe de la presupoziția fundamentală că Dumnezeu a existat „de la început” (Geneza 1:1). Astfel, fiecare afirmație

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu (2 Timotei 3:16; 2 Petru 1:21). Aceasta înseamnă că Biblia este Revelația lui Dumnezeu pentru om, prin cele 66 de cărți care formează canonul Scripturii. Revelația este comunicarea unui adevăr care nu ar putea fi cunoscut altfel. În cazul Bibliei avem dezvăluirea Persoanei și Planului lui Dumnezeu. Revelația este înregistrată în cuvinte inteligibile omului prin procesul inspirației. Dumnezeu a inspirat fiecare cuvânt al acestei revelații. Biblia este o carte Fără Greșeală în manuscrisele originale. Duhul Sfânt i-a supravegheat