E primăvară și soarele încălzește pământul. Vântul devine chiar plăcut și nu mai este mult până la sărbătoarea praznicul azimilor, numit Paștele.

Somnul pe care tocmai l-am avut a fost chiar plăcut. Cât de minunat este să adormi pe o iarbă atât de moale mai ales dacă te afli întru-n loc îngrădit, în grădina Ghetsimani. Cred că eram tare obosit când am adormit împreună cu Ioan și Iacov. Dar ce e cu vocea asta puternică? Hei, eu nu sunt încă treaz, mai vreau sa dorm! Cine vorbește aici așa tare?

“Simone, tu dormi? Un ceas n-ai fost în stare să veghezi?” (Marcu 14:37) Vai de mine! Sunt un om pierdut! E Isus! E Isus! “Doamne, eu… “ Degeaba! Încerc să găsesc cuvinte potrivite dar tot ce iasă din gura mea este doar bâlbâială. E Isus și acum realizez: am adormit! M-a cuprins o tristețe așa de mare încât mi se îngreuiaseră ochii de somn, iar eu am adormit împreună cu ceialalți. Vai de mine! “Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios!” (Marcu 14 :38) “Da, Doamne!”, este tot ce îi răspund. Răspunsul este chiar cu tărie. Sunt hotărât acum! Da Doamne, am să veghez! Nu voi mai adormi. Așa cum am spus, nu mă voi lepăda de Tine, chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine! Da! Nu voi adormi, nu voi adormi … dar vai ce greu e să rămâi treaz. Oh, nu! Nu mai pot. Mă întind înapoi pe iarbă iar ochii mi se închid din nou…

“Destul! A venit ceasul! Iată că Fiul omului este dat în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă; haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul!” (Marcu 14:42) Vai de mine! Am adormit din nou! Ce se întămplă? “Hei Isus, ce faci? Așteaptă-mă! Unde mergi?“ Dar ce e cu gălăgia asta? Eu abia m-am trezit! Ce se întâmplă?

Fugind în spatele lui Isus, imi aduc aminte de cuvintele Lui: “După două zile vor fi Paştele; şi Fiul omului va fi dat ca să fie răstignit!” (Matei 26:2) Din nou mă cuprinde această tristețe! Și totul are sens când îl văd pe Iuda împreună cu o mulțime de oameni cu săbi și ciomege, venind spre noi și îndreptându-se spre Isus. Emoții mari mă copleșesc, iar inima mea bate tot mai tare când observ că Iuda îl sărută pe Isus. Doamne, cum poți? Doamne, cum poți să te lași batjocorit? Doamne! Tu ști exact că acești oameni vor să te omoare! De ce mai comunici cu ei? Doamne, fă-le ceva! Eu nu pot să mă uit la acești oameni cum își bat joc de tine! Ți-am declarat: eu cu Tine sunt gata să merg oriunde! ,,Doamne, să lovim cu sabia?” (Luca 22:49) Răspunde-mi!

Nu! Nu mai pot să îndur asta!

O iau la fugă înspre mulțimea de oameni și mă apropi de fiul marelui preot! Plin de tărie și cu toată puterea, îmi scot sabia și vai ce bine mă simt că acum îi tai urechea lui dreaptă! Ha! E taiată! Meriți! Isus nu merită sa fie prins de voi! Așa vă trebuie!

Zâmbind înspre Isus realizez că s-a făcut o mare tăcere. Iar toate privirile sunt îndreptate înspre mine. Nimeni nu mai mișcă nimic, tot ce observ sunt fețe șocate. Privirea lui Isus încă tot este îndreptată înspre mine. Oare nu a fost de acord? Iar vocea Lui îmi sună în urechi:

„Petru! Ce faci? Ți-am spus eu oare să faci lucrul acesta?”

„Doamne”, îi răspund eu, „dar eu am făcut un lucru bun!” Simt cum din nou încep să mă bâlbâi „Doamne, dar … dar ei vor să te omoare. Eu … eu, eu tot ce am vrut … a fost să te apăr!” Mă cuprinde o rușine și în timp ce îmi aplec capul la pământ aud din nou cuvinte pline de putere spuse cu aceași voce blândă:

„Petru, nu! De ce faci lucruri care după mintea ta crezi că sunt bune fără ca eu să iți spun să le faci? Tu tot nu ai priceput? Tu tot nu ai înțeles? În spatele tuturor acestor lucruri se ascunde un plan măreț pe care Tatăl l-a pregătit mai dinainte pentru mine că să aducă mântuire omenirii întregi! Incetează să faci lucruri care după mintea ta logică și umană par a fi bune ! Tu ascultă de mine! Tu ascultă vocea mea! Ce spun Eu să faci, aceasta fă pentru că numai așa se poate îndeplini acel plan glorios pe care Tatăl l-a rânduit mai înainte ca tu și lumea întreagă să fi luat ființă! “Bagă-ți sabia în teacă. Oare nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” (Ioan 18:11)

Sunt convinsă că Duhul lui Dumnezeu vorbește acum sufletelor noastre mai mult decât ar putea face următoarele afirmații. Însă întrebarea pe care o am în gând este: oare nu ne asemănăm și noi cu gândirea și acțiunea lui Petru?

Umblăm cu Isus, citim despre Isus, vorbim despre Isus, declarăm că Îl iubim, declarăm că vrem să fim de partea Lui oricând și oriunde! Și suntem! Dar totuși ceva lipsește și ne mirăm de ce ajungem așa de repede să trăim o viață adormită. Uneori avem chiar un sentiment de povară când ne gândim la Dumnezeu pentru că trăim cu acest gând: oare ce să mai fac ca să arăt că sunt ucenicul Lui? Ce să îi mai arăt ca să vadă că Îl iubesc? Și știți care este răspunsul lui Isus?

„Tu, ascultă de vocea mea! Tu fă ceea ce eu iți spun să faci!“

De multe ori mă întreb dacă noi mai trăim de fapt o relație cu El. Culegem atâtea informații despre El, ne hrănim din Biblie, din predici, cântări, mărturii, însă dacă ar fi să ne întrebe cineva care este ultimul lucru pe care Dumnezeu ni l-a spus personal să îl facem sau care a fost ultimul lucru la care am renunțat fiindcă El ne-a spus așa, nu știu câți dintre noi am găsi un răspuns. Ne hrănim din informații despre Isus, dar nu din revelația pe care o avem în Isus!

Și eșuăm. Eșuăm penru că încercăm să îndeplinim lucrarea Lui prin propriile noastre informații despre ce ar putea să îi placă lui Isus, dar nu despre ceea ce întra-devăr El ne-a revelat și ne-a vorbit personal! Încercăm prin propriile noastre metode, care pentru noi par a fi bune, să facem cumva să îndeplinim planul lui Dumnezeu. Și ajungem să obosim și să fim dezorientați. Pentru că noi nu trăim o relație, care este bazată pe ceea ce El ne spune nouă într-un mod personal să facem, ci doar pe ceea ce spunem sau chiar cerem noi ca El să facă.

Dumnezeu ne vorbește fiecăruia prin Duhul Sfănt, iar tot ce trebuie să facem este să ascultăm de acea voce a Duhului Sfânt!

Ajungem inconstienți să trăim o formă de religie, făcând lucruri care par a fi bune după mintea noastră ratională, însă care nu au nici o valoare înaintea lui Dumnezeu.

Și Isus s-ar putea chiar demult să fi spus: „Hei! Oprește-te, încetează! Eu vreau ca tu să vezi fața mea! Eu vreau ca tu să mă cunoști personal! Eu vreau ca tu să auzi vocea mea! Și eu vreau ca tu să faci ceea ce Eu iți spun să faci, pentru că numai așa se poate îndeplini planul ceresc pe care L-am pregătit pentru tine. Eu ți l-am dat pe Duhul Sfânt și așa cum ți-am promis, El te călăuzește in tot adevărul (Ioan 16:13) așa încât să înțelegi unde te afli și ce trebuie să faci. Eu iți vorbesc prin El, pășește cu încredere!

Eu te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta. (Psalmul 32:8)

„Doamne, recunosc că de atătea ori m-am simțit dezorientat(ă),

fiindcă m-am bazat pe ceea ce eu am crezut că e bine să fac pentru Tine,

însă acum doresc să încetez să fac lucruri după mintea mea.

Știu că Tu nu măsori lucrurile cum le măsurăm noi oamenii,

De aceea doresc să mă umpli de Duhul Tău cel Sfănt,

Doresc să aud vocea Ta!

Doresc să știu unde sunt, și ce aștepți Tu de la mine să fac,

în circumstanțele în care Tu m-ai pus!

Îți mulțumesc că Tu mă vei învăța cum să aud vocea Ta mai clar,

și îți mulțumesc că asta îmi va da mie viață din nou,

voi fi plin(ă) de avânt, iar planul Tău se va putea îndeplini pentru mine.

Vorbește, Doamne, căci robul Tău ascultă!”

Articol scris de Andra Popanton