Articole

Importanța Cuvintelor

Categories: Articole,Candela Femeii

Există o putere pe care de prea multe ori eu o subestimăm. Mă foloseam de ea zilnic clipă de clipă, dar nu o foloseam corect. Am început să realizez că această putere a limbajului și a cuvintelor mele exprimate poate să aibă un efect distrugător asupra corpului meu și asupra stării mele psihice.

Citind zilele trecute într-o carte despre felul în care lucrează creierul, am dat peste o interesantă descoperire medicală și anume că: centrul nervos al cuvântului are o putere asupra corpului întreg. Doar simpla acțiune de a vorbi, permite unei persoane controlul asupra propriului corp sau manipularea lui în felul în care ea dorește. Dacă cineva mereu își repetă în gând “Eu sunt slab, nu sunt în stare de nimic”, corpul automat reacționează la aceste cuvinte, în așa fel încât persoana respectivă chiar nu va fi în stare de nimic. (David Yonggi Cho: A 4-A Dimensiune.)

Chiar prin simplele cuvinte: “Sunt obosită!”, nervii încep să își spună: „Da, noi suntem chiar obositi!” Oasele declară: „Suntem ca și rupte!” Tot trupul intră în starea de oboseală fiindcă limba și cuvintele exprimate îl controlează.

Rămân de multe ori uimită cum aceste vorbe negative sunt atât de „la modă” și des folosite în zilele noastre. Parcă ne place și ne simtim mai deosebiți dacă avem un limbaj negativ care declară defapt eșec și insuccess.

Evident este că și cel rău se bucură când aude cum spunem: “ Nu am nici o capacitate, nu sunt bun de nimic, nu am nici o valoare.” El, diavolul, ne aduce într-o stare în care nu mai credem nici măcar un pic în noi.

Joyce Meyer spunea în una din carțile ei:

Diavolul vrea ca noi să credem că nu va exista nici măcar o singură zi în care nu vom ţipa la copii, că nu ne vom controla firea niciodată, că nu vom învăţa niciodată să fim răbdători sau că nu ne vom controla gura niciodată şi tot așa.

Ce spune Biblia? Ceea ce medicina a descoperit, este demult scris în Cuvântul lui Dumnezeu. În Iacov, ea spune clar că limba controlează trupul!

Dacă nu gresește cineva în vorbire, este un om desăvâșit, și poate să-și țină în frîu tot trupul.
Iavoc: 3:2b

Mai jos spune că limba este “aceea din madularele noastre, care întinează tot trupul și aprinde roata vieții…” [Iacov: 3:6b] Limba este cel mai mic dintre mădularele corpului nostru, dar ea poate să-l controleze în întregime! Iar gura noastra poate fi ori un izvor de viață ori distrugător pentru noi înșine. „Cine are o gură nesocotită se prăpădește singur.” [Proverbe 10:8b]

Cuvintele au putere! Ele au consecințe asupra trupului și vieții noastre. Ele pot să creeze o viață reușită.

Din rodul gurii lui își satură omul trupul, din venitul buzelor lui se satură.
Proverbe 18:20

Și fiecare este responsabil de cuvintele pe care le exprimă!

Moartea și viața sunt în puterea limbii; oricine o iubește, îi va mânca roadele.
Proverbe 18:21

Cuvintele pozitive nu numai că aduc sănătate trupului ci sunt și dulci pentru suflet.

Cuvintele prietenoase sunt ca un fagur de miere, dulci pentru suflet, și sănătoase pentru oase.
Proverbe 16:24

Pentru a avea o viață de biruință, începe să rostești cuvinte positive în dreptul tău. Evită afirmații de genul: “Știu că nu voi intra la acest job bun, știu că nu lucrez bine și o să mă concedieze” Dumnezeu ne cheamă să avem un vocabular constructiv, productiv și victorios. În Scriptură, începând de la Geneza până la Apocalipsa putem învăța acest limbaj.

Cuvântul Credinței ne aduce o viață biruitoare și izbândă în tot ceea ce vom face!

Cartea aceasta a legii să nu se departeze de gura ta; cugetă asupra ei zi și noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrurile tale, și atunci vei lucra cu înțelepciune.
Iosua 1:8


Articol scris de: Andra Popanton

Leave a Reply